Iti mai aduci aminte?
Luni, Iulie 7th, 2008Copilul rade:
Intelepciunea si iubirea mea e jocul.
Tanarul canta:
Jocul si intelepciunea mea este iubirea.
Batranul gandeste:
Iubirea si jocul meu este intelepciunea.
(Lucian Blaga)
Archive for Iulie, 2008
Halucinatii
Joi, Iulie 3rd, 2008*
Ar fi putut sa se lase dusi de val, asaltati incontinuu de evenimentele care ii tot tentau…
Ar fi putut sa se lase sedusi de o cariera plina de succes…
Ar fi putut sa traiasca in mijlocul nostru, al tuturor, sau sa haladuiasca nestiuti de nimeni prin munti…
Ar fi putut sa ne sfatuiasca atat de des, daca noi am fi vrut sa ii ascultam…
Ar fi putut sa ne invete atatea lucruri, sa ne ajute atat de mult in calatoria pe care noi insine o facem…
Ar fi putut sa ne impartaseasca putin din fericirea lor…
…dar, prea preocupati, prea neatenti sau prea lenesi, noi nu puteam sa stim…
…ca ochii lor il urmareau pe Dumnezeu.
**
Ratacesc intr-o lume in care nu imi gasesc locul. O lume straina, in care am incetat sa ma regasesc. Incetul cu incetul, inima mea impietreste. Gesturile imi devin mecanice, imi duc viata automat (sau automatizat), fara sa imi mai pese. Ceva mai tresalta uneori, dar glasul altadata atat de puternic a devenit acum o soapta abia auzita. Alunec spre neant. Locul meu nu mai este aici. Nu stiu ce caut, sau poate am uitat. Visele mele au devenit gri. Ele doar se succed rapid, fara a imi mai da posibilitatea de a le modifica. Nu vreau sa dispar, nestiut, pe inserat. As putea. Mi-ar fi atat de usor. Sa ma indepartez, dincolo de orizont. Ce ma opreste? Limitele ni le sustinem noi, pana in momentul in care ele devin reale. Cuvintele ne pot ameti, in culorile curcubeului, dar luciditatea, acea luciditate ce ma invaluie uneori tarziu in noapte, intocmai ca un dus rece, luciditatea aceasta e unul din putinele lucruri care mi-au mai ramas. Nu as dormi de dragul ei. Atunci cand perdeaua de ganduri din cursul zilei dispare, iar lumea merge la culcare, adulmec tacerea si ma confund cu ea. Este atat de liniste incat pot auzi gandurile somnambulilor, unul dupa altul. Ma opresc. Iau hotararea, pentru a cata oara, ca maine sa o iau de la inceput. Ma imaginez fiind Rege, plimbandu-ma incognito prin regatul meu. "Regele e aici, deschideti-i Inima!"
Zambesc in gand, atat de incet incat nici vecinii nu ii trezesc.
Este tarziu. Este atat de tarziu.
Sa nu uiti.
Sa Fii!
***
Pasii imi calca apasat pe nisipul fierbinte. Soarele arde. La propriu. Doua palme micute imi acopera ochii.
-Ghici cine e?
Ghicisem din primul moment. Dar nu ma dau de gol. Mana imi aluneca alene pe mana ei, alintand-o, abia atingand-o, pana in dreptul umarului. Tremura brusc.
-Raule, stii ca ma gadil!
Ma intorc, si ea ma saruta brusc, nedandu-mi ragaz nici macar sa respir. Pielea ii miroase a piersica, sau doar imi inchipui?
Rade, satisfacuta de nazdravania pe care a pus-o la cale, se apleaca, aduna cu ambele maini o farama din apa marii si ma stropeste. Se arunca in valuri si se lasa purtata de ele in larg.
Ce sa fac?
