Pamantul ce se stinge – o saga moderna
Vineri, Ianuarie 25th, 2008Partea a VII-a
Mangalia, 23 august 2007, orele 10.27
– Ma refer la unul din acele momente in care se produce acel declic. Mergeai linistit pe strada, sau iti mancai portia de cartofi pai privind aiurea pe geamul restaurantului si, brusc lumea, care cu doar un moment inainte era prezenta, se transforma in ceva complet diferit. Iti dai seama ca mintea ta era atat de ocupata de lucruri care nici macar nu conteaza, de nimicuri care iti umpleau viata pana la refuz. Priveai si totusi nu reauseai sa vezi. Ceea ce era doar un fapt ordinar, un alt eveniment prin care treceai absent, capata acum noi dimensiuni. Vezi, auzi, simti, pipai, gusti, simultan, sesizand nuante nesesizate nicicand. Un asa fenomen s-a petrecut cu mine insumi cand te-am vazut prima oara. Cum ai visat azi noapte?
Aniela rosi precum un copil facand pozne prins asupra faptului.Avea si de ce, ati putea zice. Oare isi amintea ceva? Era randul lui sa o surprinda. Off, David asta nu ii dadea nici o sansa sa scape. Va arunca in lupta artileria grea. Daca nu poti dirija discutia, zapaceste-i. Doar fusese invatata de cei mai buni. Zambi angelic, clipi si il privi cu ochii ei mari:
– Dar ce e cu tine? Te simt totusi agitat.
– Nu sunt. Sau poate ca da. Un pic. Din cauza accidentului vazut azi dimineata la doi pasi de mine. Un biciclist a intrat pe contrasens si a fost izbit in plin de o duba care circula cu viteza destul de mare. A murit pe loc. Si aproape ca ii simteam prezenta, isi privea corpul zacand pe sosea, plin de sange, si nu intelegea ce i se intamplase. Asta m-a facut sa devin mai…
– Inteleg, David. Si eu am simtit acelasi lucru. Eram pe pod, putin mai incolo cand s-a intrerupt circulatia. Te pune pe ganduri. Credem ca avem tot timpul din lume, si deodata esti smuls din culcusul caldut in care te-ai obisnuit sa te afli…
Abia atunci observa plicul pe care el il tinea ascuns…
Mangalia, 22 august 2007, orele 23.27
Parca nu ii mai venea sa plece. Incerca sa se stapaneasca, dar parca disciplina nu isi mai avea locul aici. Il mai privi odata si pleca. Si el o privea. Dumnezeule, oare ce i se intampla ?
Ajunsa in casa, dupa ce mai isi facu de lucru cateva zeci de minute, se intinse in pat. Nerabdatoare. Nevazuta. Neauzita. Se strecurase in visul lui. Il privea si zambea. Era bucuroasa ca avusese sansa inca o data sa se foloseasca de tehnica ei preferata. Visul lucid. Curios lucru, in vis David mergea, si privea doar atent in jurul sau. Peisaje extraordinare il incadrau, cum numai in vis poti vedea. La un moment dat se auzi un cantec in surdina, crescand treptat.
"
Every little thing she does is magic
Everything she do just turns me on
Even though my life before was tragic
Now I know my love for her goes on…"
Every little thing she does is magic
Everything she do just turns me on
Even though my life before was tragic
Now I know my love for her goes on…"
Sting, pe vremea cand inca era in grupul The Police, se gandi Aniela. Unul din cantecele ei preferate.
– De ce te ascunzi, ii spuse el, intorcandu-se spre ea.
Ramasese blocata. Nu intelegea cum de a putut sa o vada.
– Poate ca ochii mei nu te pot vedea, dar gandurile tale sunt atat de zgomotoase. Cine esti tu, necunoscuto?
Rasufla usurata. Pentru o clipa a crezut ca se daduse de gol. Dar era hotarata sa ii intre in joc. Alese sa se arate privirilor sale, avand aparenta unei printese, din desenul ei animat preferat. Putea face asta cu usurinta.
– Sunt o printesa venita de departe, doar pentru a dansa. Dansez pentru tine, in visul tau, si asta imi este de ajuns!
– Atat de multe vorbe, doar pentru a te ascunde printre cuvinte. Iti multumesc insa pentru onoarea pe care o am, de a iti admira dansul tau.
"Barbatii astia, ce usor sunt de pacalit!"
Si incepu sa danseze. Ca si cum totul in lume ar depinde de acest dans. Ca si cum, persoana pe care ar iubi-o ar privi-o. Ca si cum….
Iar daca cine ar fi privit cu toata atentia, ar fi vazut cum insusi evenimentele, gandurile si amintirile petrecute cu putin timp in urma, o invaluie, dispersandu-se in neant.
"Poate ca stie ca sunt aici,acum, dar maine nu isi va mai aminti nimic." Era abilitatea ei, de a putea controla ceea ce ea numea "urme". Urme pe care ceilalti le lasa in noi. Urme pe care noi le lasam in ceilalti. "Urme" pe care le putea readuce inapoi, stergandu-si amintirea din mintea celuilalt. Nimeni nu trebuia sa ii stie secretul.
Undeva in trenul spre Bucuresti,31 august 2007
Rabdarea ii fusese pusa la grea incercare. Tinea cu grija plicul, si nu stia ce sa mai faca. Isi tinuse promisiunea, de a-l deschide doar cand va pleca. Construie atatea scenarii. Si acum…avea in mana foaia alba, pe care citeva randuri scrise cu pixul o asteptau cuminti. Si acolo scria…
(va urma)
