paracelsus

Motto: Viata este o tragedie cu happy end, dar oare cati rezista pana la sfarsit?

Cum (nu) poti renunta la o parte din sufletul tau

Astazi merg pe alt drum decat as fi vrut, si cat de adevarat poate fi ca banii nu aduc fericirea, dar o intretin. Sau poate ca asa a fost sa fie, si ca, sub povara vremurilor si actiunilor noastre, nu ne putem impotrivi destinului. Semnele tot aratau iar si iar ca nu e sa fie, dar cine sa le asculte. Poate ca atasamentul a fost cel care a dus la orbire. Cand frica apare, intuneca orizontul. Frica de a nu pierde ceva ce oricum nu poti avea cu forta, sau poate ideea ca nu poti renunta la ceva ce crezi ca ai merita. Sa spui ca dai totul, si pe urma sa oferi atat de putin. Atasamentul duce la suferinta. Libertatea duce la fericire. Iar destinul poate fi facut chiar de noi, construit chiar acum, prin actiunile noastre. Noi suntem artizanii propriei noastre vieti. Daca viata e un vis, o panza pe care asternem culorile, atunci noi ar trebui sa fim artistii care sa cream o capodopera, nu doar sa mazgalim. Nimic nu e permanent, si nimic nu poate fi al tau cu adevarat. Poate ca ducem cu noi, atunci cand plecam, doar gandurile noastre, clipele de fericire, iubirile noastre, dorurile noastre. Dezamagirea. Am fost dezamagit si am dezamagit. Dar nu te poti dez-amagi decat daca te-ai amagit in prealabil. Asa spuneai. Imi va lipsi surasul ei, privirea ei, si poate ca ma va durea atunci cand sufletul ei nu va mai inflori, ci inima poate ii va deveni de piatra. Sa fii om si sa nu poti iubi, poate ca asta e cea mai mare pedeapsa. Vai de cei care si-o merita. Unii sunt in stare sa se sacrifice pentru binele altor persoane, fara ca macar sa se gandeasca oare pentru ei cine se va sacrifica. Sa iti ascunzi in tine tot ce e mai autentic, mai veritabil, sa iti vinzi sufletul pentru un trai decent. Pana unde putem merge, in goana noastra dupa…dupa ce? Nu stiu de ce zic asta, scrisul e pentru mine ca un balsam. Ma curata, chiar daca insir nonsensuri. Ce mai imi doresc? O zi doar a noastra. Ce regret? Ca intotdeauna cand a fost vorba de ceva deosebit, au intervenit altii si au imprastiat magia. Nu a fost timp. Nu a fost vremea. Nu a fost sa fie. Si acum iti dai seama ca totul s-a terminat. O noua floare a rasarit, cu totul diferita, din cenusa vechii lumi. Este frumoasa, e linistita, e molcoma si placuta privirii. Dar focul, focul a fost stins si nu se va mai aprinde a doua oara. A fost o singura sansa, si a fost irosita. Aici, in lumea pe care noi o credem reala, unde invelisul carnii doare, aici a fost doar o incercare.

Time to say goodbye.
Paesi che non ho mai
veduto e vissuto con te,
adesso si li vivrò,
Con te partirò
su navi per mari
che, io lo so,
no, no, non esistono più.
It’s time to say goodbye…

A venit si momentul acesta, il simt cum se apropie, cum vine, sau poate e inchipuirea mea. Ii aud tropotul, si nu mai vreau ca altadata, sa il impiedic, sa il opresc. Trebuie sa las viata sa isi urmeze cursul. Mai bine sa stii ca ai iubit ca in romantele de demult, decat sa fi trecut prin viata absent. Sa ascunzi in tine povestea, sa o pastrezi la inima ca pe un secret drag tie si bine pazit, si sa iti straluceasca ochii amintindu-ti tot ce a fost atit de viu, de frumos, de unic. Caci ai batut din palme si viata a trecut, a luat cu ea totul si te-a lasat singur si gol, in mijlocul unui pustiu. Din care tot ea, mama ei de viata, ti-a intins o mana si te-a adus inapoi.

“But if in your fear you would seek only love’s peace and love’s pleasure,
Then it is better for you that you cover your nakedness and pass out of love’s threshing-floor,
Into the seasonless world where you shall laugh, but not all of your laughter, and weep, but not all of your tears.
Love gives naught but itself and takes naught but from itself.
Love possesses not nor would it be possessed;
For love is sufficient unto love. ”

Cat de adevarat. Radeam cand cineva zicea in loc de traditionalu noroc sau bafta, sa-ti dea Dumnezeu persoana care sa te faca sa te simti femeie (barbat). Ce vremuri!

“Dar daca, stapaniti de indoiala, egoism, meschinarie,
suspiciune sau de teama,
veti cauta doar tihna si placerea dragostei
care permanent vi se daruie fara ca voi sa iubiti,
Atunci e mai bine sa va acoperiti, fiind infranti,
goliciunea si sa iesiti din treierisul iubirii,
Spre a va intoarce, ramanand inchistati si singuri,
in lumea fara de anotimpuri,
unde veti rade dar nu cu intreaga voastra bucurie,
unde veti plange
dar nu in toate lacrimile voastre pe care vi le-ar fi putut
smulge extazul iubirii.”

Adorm in noapte, si aud o voce binecunoscuta.
-Nu iti lasa sufletul sa moara. Nu iti inchide inima. Iubeste doar, fara ca sa astepti nimic altceva. Este suficient.
Ingerul de serviciu, mereu la datorie.
Zambesc. Trag aer in piept. A inceput o noua zi…

Limita băutului decent :
Bea până ți se pare frumoasă, dar incă nu vrei să o ceri de nevastă…

Privesc in ochii tai,
pe furis, nu cumva sa ma prinzi
cum ma afund in verdele
aramiu
al indecentului infinit
ce se vadeste a fi
nu stiu cum, nu stiu care
idee nebuneasca
sa te caut,
sa te gasesc,
sa te fur…
si sa fug cu tine undeva departe
unde sa fii numai a mea
numai….
Ai vrea?

Am ajuns exact ceea ce ma temeam a fi,
am facut ceea ce as fi urat la altii.

Chiar sunt asa de rau? Cum am putut?
Acum privesc in urma si ma intreb, daca in goana dupa propriul orgoliu…nu mi-am vandut cumva sufletul diavolului.
Da-mi doamne puterea de a invata din propriile greseli, pentru a nu le mai repeta niciodata.

Sunt complet dat peste cap, dar sper sa trec peste asta, cumva.
Numai de mi-as imvata lectia…

Geoana şi Base se plimbau cu un elicopter. La un moment dat, Base aruncă o sută de lei şi zice: acum am făcut un roman fericit. Geoana, aruncă şi el două sute de lei şi zice: eu am făcut 2 romani fericiţi! Auzind astea, pilotul elicopterului zice: Dar de ce nu vă aruncaţi amândoi din elicopter, ca să faceţi 22 de milioane de romani fericiţi?!

” Parca ultima oara a fost ceva mai usor.” se gandea el. Atunci eu am fost cel care s-a dat batut, totusi. Se gandea la vorbele ei. I-a spus ca nu mai poate continua, ca s-a saturat. Pana cand sa sufere, cu ce a gresit, de ce, erau intrebari pe care ea si le punea iar si iar. De ce unii oameni au totul asa de usor, iar altii trebuie sa lupte din greu? A ascultat si nu a spus nimic, a scapat citeva vorbe, dar nu a putut sa spuna ceea ce ar fi vrut. Nu a putut sa ii raspunda la intrebarile ei.
Dar cautand in carticica magica, raspunsul cuprindea doar 3 cuvinte. Pilda lui Iov.

A cautat Biblia, si a citit.

Capitolul 1

Fara comentarii, lasati muzica sa va sopteasca ceea ce cuvintele nu pot exprima….

Manchester,Anglia, 20 noiembrie 2009

Danut avusese un vis ciudat. Si acum se gandea la el. Contrar viselor pe care le avea de obicei, pe acesta nu il uitase. Era vorba de un mosulet cu parul alb, cu barba. Prima oara cand l-a zarit i-a venit in minte ” Exact asa mi-l inchipuiam pe Dumnezeu cand eram mic!” , dar mosul i-a raspuns:
-Nu sunt chiar Dumnezeu, dar iti pot da raspunsurile la intrebarile care te framanta.
Zambi in sinea lui, se simtea atat de linistit, de calm, de luminos in prezenta lui. Ultima oara cand simtise asta a fost cand se dusese sa viziteze un preot cu deosebit har, undeva la Poiana Marului. Deci de intrebari era vorba.
- Vom fi impreuna, eu cu ea?
-Da.
-Curand?
-Nu, mai ai de asteptat o vreme. Nu veti fi impreuna pana cant tu nu iti vei invata lectia.
-Ce lectie?
-Lectia pe care trebuie sa o inveti e cea a rabdarii.
Mai aveam inca destule intrebari, cand mosul m-a oprit cu un gest, spunandu-mi:
-De fapt, tot ceea ce trebuie sa faci este sa afli raspunsul ei la o singura intrebare.
- Ce intrebare…am inceput eu curios.
-O stii deja.
Si asa si era. In acea clipa am stiut intrebarea, si m-am mirat si eu cum de pot fi asa de zapacit in restul timpului.
Intrebarea era: “Crezi ca iti poti deschide toate portitele inimii, crezi ca poti trece peste toate prejudecatile, peste toate ideile preconcepute, ca sa ma iubesti fara limite, din tot sufletul, asa cum te iubesc si eu?”.

Nu a trecut mult pana cand am avut ocazia sa aflu ca lucrurile deja s-au pus in miscare, si ca nebunul acela de mos avea dreptate. Mai trebuie sa trec testul rabdarii, si vom fi impreuna. Doar noi doi, dupa atitea incercari. Aproape ca nu pot accepta nici acum acest lucru. Dar tot ceea ce mi-a mai ramas acum e sa astept. Am spus tot ceea ce aveam de spus, am plans si am ras, am facut tot ceea puteam face. Sageata a pornit din struna arcului, sa vedem cand isi va atinge tinta.

Bucuresti, Romania, 21 noiembrie 2009

Sanziana zambea. Cu acel fascinant zambet al ei care spune “vreau sa traiesc, vreau sa iubesc, vreau si eu sa fiu fericita”. Tocmai primise un sms continand doar o poezie, nesemnata, dar bineinteles ca putea ghici fara gres expeditorul. Numar de Anglia.

“De atatea ori te-am pierdut fara sa te mai recastig inapoi
De atatea ori te-am asteptat fara ca tu sa mai vii.
Ne-am intalnit de atatea ori, am murit si am inviat de atatea ori.
Pentru mai mult sau mai putin timp am fost impreuna
despartindu-ne doar pentru a ne reintalni din nou.
Si stii de ce te cunosc ca pe mine insumi?
De ce ti se pare ca ma cunosti dintotdeauna?
Inlatura voalul care iti acopera privirea,
Noi suntem aceeasi, nu ne schimbam,
nu ne oprim din a lupta pentru a fi
din doi – unul.
Lumea se schimba in jurul nostru,
imperii se nasc doar pentru a pieri in propria cenusa,
stelele chiar se nasc si mor,
unul dupa altul, chiar trupurile noastre, mai puternice sau mai slabe
vor disparea in neant.
Dar magia,
magia iubirii va dura pana la sfarsitul lumii
si chiar dupa aceea.
O sa traim vesnic.

Aceeasi melodie obsesiv ascultata. Iar si iar. Ma uitam pe un text mai vechi. Jurnalul unui mag amator. Era vorba aici de un alter ego, dintr-un univers alternativ, ceva in genul teoriei universelor paralele, intocmai ca foitele de ceapa, unul linga celalalt, o lume unde se dezvoltasera abilitatile in dauna tehnicii.
Amator, dar amator de ce? O mica lista, pe care respectivul personaj o avea in mina. Abilitati de vindecare, aici nu era prea stralucit, acolo, dureri de cap, de dinti, mai trezesti omul din betie, mai scurtezi gripa cu vreo 2-3 zile. Citit gandurile, hmm, nici asta nu era punctul forte, se manifesta doar intimplator, deseori in afara controlului voluntar. Empatie – oglindirea sentimentelor celorlalti. Da, aici a fost intotdeauna placut si usor. Rezultate mai mult decat satisfacatoare daca subiectul e in preajma. Functioneaza aparent decent si prin telefon sau internet, daca ai imaginea respectivei persoane in minte. Intuitia vitalitatii, jocul preferat. Sa simti cat de obosita sau odihnita e o persoana. Afinitate maxima spre ceea ce se cheama putere de a realiza. Destul de utila, tot ceea ce vrei devine mai devreme sau mai tarziu real, in functie de concentrarea si motivatia avuta. Ultima viziune, care m-a facut fericit. Vom fi impreuna, dar mai am ceva ceva de asteptat. Destul de multicel, dar pana la urma se merita, nu? Sigur ca da. Ma apuc de acum sa pregatesc totul pina atunci, ca nu cumva sa ma gaseasca ziua aia nepregatit.
Lumini in noapte, orase indepartate sau apropiate. Propria figura reflectata in geamul autocarului. Trebuie neaparat sa scriu o scrisoare cuiva. Dar inainte de asta, stiu ca tre’ sa mai adresez o ultima intrebare, destul de importanta. Astept momentul potrivit. In functie de raspuns, ma voi decide ce fac in continuare. Am ras cand am citit o insemnare veche. Mi-am dat un timp anume ca sa limpezesc lucrurile. Azi a fost ultima zi. Deci, o decizie trebuie luata. Sa ma opresc aici, incetand sa mai alerg dupa himere? Sau sa continui cautand ultima vietate din cutia Pandorei? Destul de criptic, dar vine un moment in care o anumita limita este depasita, si totul se schimba. As putea interpreta si viziunea drept semn. E o versiune probabila a viitorului cu mari sanse de realizare. Sau poate e un avertisment? Mai am o zi. Tot e bine.
O ultima intrebare. Si un val de ganduri. Asternutul proaspat spalat, aerul mirosind a iarna. Si posibilitatea.
Da sau nu?

Poate ca unele lucruri este mai bine sa ramane nestiute.

………………….

Zambesc privind textul de mai sus. Noapte buna, copii!

…sau altfel spus inapoi in viitor pentru prietenii mei care nu suporta engleza.
O zi obisnuita de noiembrie, in care stau la intersectie, semaforul e inca rosu pe trecerea de pietoni, iar la masini e verde. Ma tot gandesc la lucruri care au fost, la lucruri care vor fi. “Istoria se repeta, pentru cei care nu sunt suficient de atenti pentru a trage invatamintele de rigoare”. Ciudat, in momentul in care am scris citatul, gandul m-a dus la cineva care imi sublinia ca a cita e una din rutinele mele, da, stiu, dar chiar si asa gasesc ca e logic sa o mai fac din cand in cand. Daca pierzi mult pentru putin, fie esti praf, fie esti indragostit. Indragostirea asta, a ajuns mai degraba o scuza pentru toate prostiile si toate chestiile nelalocul lor pe care le facem mult mai des decat ar fi cazul. Se presupune ca ar trebui sa fim impecabili, capabili de autocontrol si asa mai departe, motivati, prea putin deplasati in remarcile siropoase, ironice sau sinuoase. Si cand, fata in fata cu propriile neputinte, vedem ca mai avem mult de invatat, asteptat sau nesperat de putin, tanjim dupa cei care vin…
…puternic din urma, nici o urma de egoism daca s-ar putea, dar el e inca acolo, pandeste, monstru ascuns in cotloanele intunecate ale mintii, asteptand indulgenta pe care atat de des am inceput sa o am. Si ma gandeam…
…a, da, chiar, oare despre ce vorbeam, cu gandul la sens si la a nu mai face nici o greseala, acea greseala pe care inca o fac, de ce?, m-as intreba chiar si eu, dar prefer sa tac, mai mereu fug din fata responsabilitatii, sunt las, dar o ascund atat de bine in mine. Curajul, ar trebui sa mai iau cateva portii, ca mult prea multe lucruri las in voia sortii. Asa ca, pentru un final, imi propun sa imi vina mintile in cap. Le-am deschis usa, si astept, si astept, si astept…